Cineva a spus candva...." O fata desteapta stie sa scoata ce e mai bun dintr-un baiat...", si da are dreptate.
Fara sa vrem, cu o tinere de inima tot recunoastem ca femeile sunt un benificiu adus barbatului si ca fara ele nu am fi nimic.Cei ce ma cunoasteti stiti ca imi place sa fiu un pic misogin, nu pentru ca nu imi plac femeile, ci pentru simplul fapt ca merita sa fie tinute intr-un loc, sa stie ca se aproprie de limita.
Omul, acest animal trebuie dresat, femeie sau barbat, si nu este usor.Aceste mici " bobarnace " pe care le dau femeilor in general se datoreaza faptului ca au fost dresate prost si considera ca totul este al lor, ca isi permit tot.Dar nu e asa.
O sa imi atrag multe injuraturi de la femei, cu articolul asta, dar asta este.
Se afișează postările cu eticheta me. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta me. Afișați toate postările
sâmbătă, 10 noiembrie 2007
vineri, 9 noiembrie 2007
Visele
Sunt acele momente cand totul este bine, esti fericit, totul se intampla cum vrei tu.Sunt acele clipe de fericire, de implinire.
Ele ne dau puterea sa pasim mai departe cand visele ne sunt furate,continuam sa visam.Dar cum sa visez, cand tu esti visul meu si tot tu mi-ai luat visul ? L-ai luat si l-ai aruncat la gunoi si eu acum stau si nu am ce sa mai visez.
Serile te visam pe tine, inconjurata de fulgi de nea ce cobor din cer si se aseaza in parul tau, cautand alinarea.Momentele cand ne plimbam prin ploaie si ne sarutam, iar picaturile zambeau pentru ca ne vedeau fericiti.
Acum nu mai visul cu tine.Ce voi face de acum incolo ?
Mai ti minte acele zile cand ne plimbam printru-n parc in plina toamna, cu frunzele aramii coborand incet din cer pentru a primi iarna im plina glorie,cand stateam si ne sarutam desi frigul era de mult patruns in oasele noastre si ne ghida spre caldura?Dar noi vroiam sa stam cu natura, sa fim o mica parte din natura, sa vedem frunzele atingandu-ne si picaturile reci de ploaie cantand o simfonie perfecta cu copacii ce deveneau golasi.
Sau atunci cand stateam sub streasina, si ploua atat de tare ca nu ne puteam misca deloc ? Cand vedeam cum curge din burlan un cerc complet de apa rece si nestavilita, ce vroia sa ia tot din calea ei.Stateam acolo, si priveam ochii celuilalt printre picaturi de apa ce ne legau.Ne plimbam prin baltile formate in onduleurile pamantului de parca am fi fost frati cu apa,ne mangaiam uzi fiind din cap pana in picioare si inapoi.
Oricum visele au in final lacrimi, lacrimi de dor, de iubire, de afectiue, dar aceste lucruri le simte doar ce lacrimeaza, nu si ceilalti.Lacrima e o parte din noi ce evadeaza, vrea sa ne scape de suferinta si amaraciune.E ceva unic, ceva infim dar totusi ceva foarte intens.Dureaza putin pana dispare, dar obrazul stie ca suferi si amintirea fiecarei lacrimi scurse cu adevarat ramane, nu dispare si devine din ce in ce mai apasatoare.
Alergam in ploaie pana la glezna sa ne vedem si cand ne-am vazut, ne-am uscat si ne-am sarutat.Ce e mai frumos decat o ploaie, o tigara, si o fata la care tii ? Nimic. Totul s-a intamplat rapid, dar fara resentimente,a trecut ceva timp si ultimul sarut tot pe ploaie mi l-ai dat, doar ca era o ploaie marunta, cu o vreme cainoasa, plumburie si abatuta.Ultima ploaie nu era a noastra,nu era o ploaie vesela, optima de a iubi, de a privi un sarut cu picaturi, o fata asaltata de placerile picaturilor de a domoli scanteia intre noi doi.
Noi doi doar pe ploaie ne vom vedea, atunci cand vom zambi picaturilor , vom stii ca ne gandim unul la altul, cand va fii apa rece si umilitoare, atunci ne vom saruta iar.
Si bine ai sa zici......este inca un vis de-al meu
Dar nu e.....Asa s-a intamplat.
Ele ne dau puterea sa pasim mai departe cand visele ne sunt furate,continuam sa visam.Dar cum sa visez, cand tu esti visul meu si tot tu mi-ai luat visul ? L-ai luat si l-ai aruncat la gunoi si eu acum stau si nu am ce sa mai visez.
Serile te visam pe tine, inconjurata de fulgi de nea ce cobor din cer si se aseaza in parul tau, cautand alinarea.Momentele cand ne plimbam prin ploaie si ne sarutam, iar picaturile zambeau pentru ca ne vedeau fericiti.
Acum nu mai visul cu tine.Ce voi face de acum incolo ?
Mai ti minte acele zile cand ne plimbam printru-n parc in plina toamna, cu frunzele aramii coborand incet din cer pentru a primi iarna im plina glorie,cand stateam si ne sarutam desi frigul era de mult patruns in oasele noastre si ne ghida spre caldura?Dar noi vroiam sa stam cu natura, sa fim o mica parte din natura, sa vedem frunzele atingandu-ne si picaturile reci de ploaie cantand o simfonie perfecta cu copacii ce deveneau golasi.
Sau atunci cand stateam sub streasina, si ploua atat de tare ca nu ne puteam misca deloc ? Cand vedeam cum curge din burlan un cerc complet de apa rece si nestavilita, ce vroia sa ia tot din calea ei.Stateam acolo, si priveam ochii celuilalt printre picaturi de apa ce ne legau.Ne plimbam prin baltile formate in onduleurile pamantului de parca am fi fost frati cu apa,ne mangaiam uzi fiind din cap pana in picioare si inapoi.
Oricum visele au in final lacrimi, lacrimi de dor, de iubire, de afectiue, dar aceste lucruri le simte doar ce lacrimeaza, nu si ceilalti.Lacrima e o parte din noi ce evadeaza, vrea sa ne scape de suferinta si amaraciune.E ceva unic, ceva infim dar totusi ceva foarte intens.Dureaza putin pana dispare, dar obrazul stie ca suferi si amintirea fiecarei lacrimi scurse cu adevarat ramane, nu dispare si devine din ce in ce mai apasatoare.
Alergam in ploaie pana la glezna sa ne vedem si cand ne-am vazut, ne-am uscat si ne-am sarutat.Ce e mai frumos decat o ploaie, o tigara, si o fata la care tii ? Nimic. Totul s-a intamplat rapid, dar fara resentimente,a trecut ceva timp si ultimul sarut tot pe ploaie mi l-ai dat, doar ca era o ploaie marunta, cu o vreme cainoasa, plumburie si abatuta.Ultima ploaie nu era a noastra,nu era o ploaie vesela, optima de a iubi, de a privi un sarut cu picaturi, o fata asaltata de placerile picaturilor de a domoli scanteia intre noi doi.
Noi doi doar pe ploaie ne vom vedea, atunci cand vom zambi picaturilor , vom stii ca ne gandim unul la altul, cand va fii apa rece si umilitoare, atunci ne vom saruta iar.
Si bine ai sa zici......este inca un vis de-al meu
Dar nu e.....Asa s-a intamplat.
sâmbătă, 3 noiembrie 2007
Doar tu si....Eu
Fiecare firicel din parul tau sta si se sprijina de pleoapele mele si printre ele te vad pe tine in lumina apusului trist.Aceasta lumina slaba te face pe tine puternica si increzatoare in farmecul si misterul tau cu care mi-ai doborat scutul pentru a imi patrunde in adnacul inimii mele.Odata ajunsa in inima mea nu mai ai cum sa scapi pentru ca ai inceput sa tii la mine cum soarele tine la luna sa rasara cand el apune.Deja formam un tot si nu mai putem fii separati de nimic.
In adancul inimii mele a inceput o furtuna din care nu mai pot sa scap.Nu stiu ce simt nu stiu ce sa fac nu stiu nimic…..dar stiu un singur lucru si anume ca te iubesc.E singurul lucru care ma poate hrani in lipsa omenirii si mai ales in lipsa ta.Este greu de gandit , dar nu te-am vazut de cateva ore…am vazut luna noua de pe cer dar nu si pe tine, am vazut rasaritul si apusul dar nu te-am vazut pe tinen n-am vazut fata ta de inger.Inima imi este zdrobita de frumusetea ta, iar bucatile sunt atat de mici incat pot intra pe gaura unui ac.Tu imi lipsesti cum florii ii lipseste soarele, cum soarelui ii lipseste floarea in adancurile iernii.Totul are un sfarsit si se termina cu speranta.Speranta ne calauzeste prin zi dar mai ales prin noapte, speranta ca te voi putea iubi din nou.
Am trecut prin desert si am vazut doar nisip dar, … undeva am vazut o oaza si in acea oaza erai tu,….iubirea mea.Am ajuns acolo si nu ai disparut.Stateai acolo sa vin sa imi deschid inima dar eu am stat si ti-am dat niste probe ca sa poti intra in inima mea.Si ai reusit pentru ca esti unica ce poti intra in acest lacas al sufletului meu.Ai intrat ai vazut ce iti pot oferi si ai ramas pentru ca doar eu iti pot oferi ceea ce iti doresti tu….adica iubire adevarata.
In adancul inimii mele a inceput o furtuna din care nu mai pot sa scap.Nu stiu ce simt nu stiu ce sa fac nu stiu nimic…..dar stiu un singur lucru si anume ca te iubesc.E singurul lucru care ma poate hrani in lipsa omenirii si mai ales in lipsa ta.Este greu de gandit , dar nu te-am vazut de cateva ore…am vazut luna noua de pe cer dar nu si pe tine, am vazut rasaritul si apusul dar nu te-am vazut pe tinen n-am vazut fata ta de inger.Inima imi este zdrobita de frumusetea ta, iar bucatile sunt atat de mici incat pot intra pe gaura unui ac.Tu imi lipsesti cum florii ii lipseste soarele, cum soarelui ii lipseste floarea in adancurile iernii.Totul are un sfarsit si se termina cu speranta.Speranta ne calauzeste prin zi dar mai ales prin noapte, speranta ca te voi putea iubi din nou.
Am trecut prin desert si am vazut doar nisip dar, … undeva am vazut o oaza si in acea oaza erai tu,….iubirea mea.Am ajuns acolo si nu ai disparut.Stateai acolo sa vin sa imi deschid inima dar eu am stat si ti-am dat niste probe ca sa poti intra in inima mea.Si ai reusit pentru ca esti unica ce poti intra in acest lacas al sufletului meu.Ai intrat ai vazut ce iti pot oferi si ai ramas pentru ca doar eu iti pot oferi ceea ce iti doresti tu….adica iubire adevarata.
miercuri, 31 octombrie 2007
O frantura dintr-un sentiment
Viata-i mica si nebuna
Iubind cu inima plapanda
Ce suspina dupa un sarut
Pentru un timp cat mai marunt
Viata-i roz si grea
Atunci cand nu stii ce sa faci cu ea
Sa fugi de mine si de amandoi
Si sa ma privesti din papusoi
O las neterminata precum povestea noastra
Iubind cu inima plapanda
Ce suspina dupa un sarut
Pentru un timp cat mai marunt
Viata-i roz si grea
Atunci cand nu stii ce sa faci cu ea
Sa fugi de mine si de amandoi
Si sa ma privesti din papusoi
O las neterminata precum povestea noastra
vineri, 19 octombrie 2007
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
