sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Aur....Fetele de AUR ale Scrimei Romanesti

Sinteti de Aur! Pentru prima data in istorie, Romania a cistigat titlul mondial la spada!
Echipa României de spadă e noua campioană mondială, după o finală dură cu Germania: 35-28. Ultimul act a fost decis de o Ana Maria Brînză care s-a duelat perfect din punct de vedere tactic.



În frumoasa cupolă de la Grand Palais încape toată bucuria româncelor. După ultima tuşă, cea care a adus titlul mondial, Ana Brînză n-a făcut nici un gest. Abia cînd colegele, Simona Alexandru, Anca Măroiu şi Loredana Iordăchioiu, au alergat spre ea, apoi au cuprins-o într-o îmbrăţişare imensă, s-a relaxat şi Ana. Genunchiul drept încă o înţeapă, braţul stîng tot mai tremură puţin, dar fericirea anesteziază orice senzaţie rea. Acum e loc doar pentru bine.

Cum a fost finala? Tactică, poate chiar un pic de prudenţă. Încordare. Emoţii controlate. Mici avantaje de o parte, apoi de cealaltă. Iar echilibru. Un joc rafinat al nervilor. Simona Alexandru şi-a demonstrat forma bună arătată pe toată durata zilei, Anca Măroiu a ţinut cu dinţii de fiecare tuşă, iar Ana Brînză era pregătită pentru ultimul asalt. Cel mai mare dintre toate. Pe planşă, în faţa ei, masiva Imke Duplitzer. Vicecampioana olimpică a făcut însă cel mai inteligent joc. A pedepsit sec şi fără milă orice încercare de atac orbesc a germancei. S-au dat cele mai multe tuşe. S-a pus totul în joc. Ana chiar s-a accidentat la genunchi la 21-18 (scorul general). S-a ridicat însă şi a continuat pînă cînd totul s-a terminat. Cu bine şi cu aur. Primul aur mondial pentru spada feminină românească!

FELICITARI... Multumim ca ne faceti MANDRI ca suntem ROMANI

Niciun comentariu: